Cum obțin șuruburile fotovoltaice combinația perfectă de rezistență ridicată și coroziune?

În construcția sistemului fotovoltaic (PV), elementele de fixare pot avea dimensiuni mici, dar joacă un rol vital. În special Șuruburi fotovoltaice , ca componente cheie care conectează sistemele și panourile de montare solară, trebuie să posede atât rezistență de mare rezistență, cât și o rezistență excelentă la coroziune pentru a asigura stabilitatea sistemului pe termen lung.

1. Forță ridicată: Nucleul pentru siguranța structurală
Sistemele fotovoltaice sunt de obicei instalate în aer liber-pe acoperișuri, stații montate la sol sau chiar în zonele deșertului-unde se confruntă cu diverse sarcini de mediu, cum ar fi presiunea vântului, încărcarea de zăpadă și activitatea seismică. Prin urmare, șuruburile fotovoltaice trebuie să aibă suficientă rezistență la tracțiune și forfecare.

Majoritatea șuruburilor fotovoltaice de înaltă calitate sunt fabricate din oțel de carbon de înaltă rezistență sau oțel din aliaj, tratate cu procese avansate de tratare termică, cum ar fi stingerea și temperarea pentru a atinge nivelurile de rezistență de gradul 8,8 sau 10,9. Aceste șuruburi pot rezista la forța de prindere semnificativă și pot rezista la slăbirea cauzată de modificări de vibrații sau de sarcină, asigurând stabilitatea structurală generală.

În plus, unele șuruburi premium folosesc tehnologia de rulare a firului de forjare rece, menținând integritatea structurii de cereale materiale, îmbunătățind în același timp duritatea suprafeței și performanța mecanică.

2. Rezistența la coroziune: Cheia pentru a rezista la medii dure
Deoarece sistemele fotovoltaice sunt proiectate să dureze peste 25 de ani, șuruburile vor fi expuse în medii umede, sărate, cu intensitate UV pentru perioade îndelungate, ceea ce le face predispuse la oxidare și rugină, ceea ce poate compromite siguranța structurală și chiar poate duce la o defecțiune a sistemului.

Pentru a îmbunătăți rezistența la coroziune, șuruburile PV moderne adoptă în mod obișnuit următoarele metode de protecție:

Galvanizarea la cald: formează un strat dens de zinc care oferă atât izolare fizică, cât și protecție electrochimică, potrivită pentru majoritatea aplicațiilor în aer liber.
Acoperirea dacrometului: o acoperire anticorroziune ecologică, cu o durabilitate excelentă, în special potrivită pentru zonele de coastă sau industriale.
Materiale din oțel inoxidabil (de exemplu, A2-70, A4-80): deși sunt mai scumpe, funcționează excepțional de bine în condiții de coroziune extremă, utilizate pe scară largă în medii marine sau cu industrie grea.

Tehnologii de acoperire compozită: cum ar fi acoperirile de zinc-aluminiu-magneziu cu etanșare organice, devenind treptat o nouă tendință pentru a înlocui galvanizarea tradițională cu o viață mai lungă și o performanță mai bună a mediului.
3. Combinarea ambelor: rezultatul selecției științifice și optimizării proceselor
Realizarea combinației perfecte de rezistență ridicată și coroziune nu se referă doar la stivuirea materialelor, ci la rezultatul selecției materialelor științifice, al proiectării raționale și al tehnicilor avansate de fabricație.

În primul rând, alegerea materială ar trebui să se bazeze pe condițiile climatice locale și nivelurile de coroziune. De exemplu, oțelul inoxidabil sau șuruburile acoperite cu dacromet sunt preferate în zonele de coastă, în timp ce șuruburile galvanizate la cald sunt mai rentabile în regiunile interioare.

În al doilea rând, factori precum precizia firului, clearance -ul de potrivire și controlul cuplului afectează semnificativ performanța șuruburilor. Utilizarea firelor rulate de precizie și a tehnicilor de asamblare controlată cu tensiunea cuplului ajută la îmbunătățirea fiabilității conexiunii.

În cele din urmă, prin introducerea liniilor de producție automate și a sistemelor riguroase de inspecție a calității, fiecare șurub îndeplinește cerințele standard, asigurând produse de înaltă performanță de la sursă.